Anul 2003
Ianuarie Februarie
Martie
Aprilie Mai
Iunie Iulie
Noiembrie
Anul 2002 Ianuarie
Februarie Aprilie
Iunie
August Septembrie
Octombrie
Noiembrie Decembrie
Anul 2001 Decembrie |
S-au
gasit si campionii (vineri, 6 septembrie 2002)
Patru ani de munca,
cheltuiala si pregatiri, desfasurati si consumati
pe perioada unei singure luni. O luna in care nu putini
au fost acei care erau „sa-si dea duhul”,
in afara de acei care n-au mai rezistat acestor mari
presiuni sau dorintelor in acest mare consumator,
inclusiv de vieti omenesti, care este fotbalul. Daca
trecem peste rezultatele pure ale acestui mare taifun
care a fost si de aceasta data fotbalul, rezultatele
care ierarhizeaza pentru patru ani fotbalul mondial,
constatam ca acei care se credeau „abonati de
drept” au parasit competitia in faze umilitoare,
considerate nedemne de ei(cata infatuare) si aruncand
vina acestor esecuri in spatele ori cui ei, „nevazandu-si
barna din proprii ochi”. Cine si-a dorit victoria,
a avut-o, mult mai corect ca in alte competitii de
asemenea amploare. Cine a facut primul casetofon nu
a stiut ca pune bazele, la nivel mondial, a globalizarii.
Interschimbabilitatea acestor componente audio a facut
ca o caseta fabricata in Anglia sa poata fi folosita
in Burundi sau Japonia. Au urmat CD-urile, dischetele,
si de ce nu, chiar ecatarmentul liniei ferate. Multe
din obiectele de folosinta au avut un traiect neobservat
din acest punct de vedere. Amintim aici ca si masurile
imbracamintei, si a Sistemului International de masura
care a fost adoptat de toate statele. Cu acest mare
eveniment, al Campionatului mondial de fotbal 2002,
s-a constatat o globalizare a fotbalului exprimata
prin faptul ca jucatorii echipelor nationale sunt
jucatori mondiali. Indiferent a carui stat este echipa,
jucatorii ei joaca pe intreg mapamondul! De aici au
aparut echipe care nu aveau un fotbal, un campionat
intern, care sa reuseasca a se impune in lume. Numai
ca cercurile mondiale de afaceri percep globalizarea
ca pe-o recolonizare a pamantului, de aceea intalnesc
opozitii puternice ori de cate ori se fac manifestari
pe aceasta tema, proteste care vor continua atata
timp cat imping lucrurile in acest sens. O caracteristica
a acestui Campionat Mondial, a fost dorinta de victorie
si lupta a echipelor pe intreaga perioada de timp
afectata meciului. Cine a asteptat scurgerea timpului
regulamentar de joc, si-a lasat punctele si victoria
celorlalti competitori. Un aspect care a uimit pe
toata lumea au fost constructiile actualelor stadioane
construite pentru derularea acestui eveniment mondial.
Obisnuinta noastra
de-a vedea o arena, un teren dreptunghiular, imprejmuit
de un gard si avand scaune, gradine, banci sau alte
lucruri pe care se poate sta si care determina si
numarul de spectatori, actualele constructii prezentate
ca stadioane de coreeni si japonezi, sunt nu numai
monumente arhitecturale, dar si complexe tehnice cu
multiple folosinte si eficacitate nebanuita.
Aceste stadioane
au oferit suprafete de joc ideale pentru fotbal pe
intreaga perioada a desfasurarii competitiei, cu toate
ca au fost folosite in acest rastimp de trei, patru
ori in meciurile oficiale, plus antrenamentele competitorilor,
ele s-au prezentat exceptional. Echipele care au jucat
fotbal au avut reale satisfactii. Au fost meciuri
intotdeauna grele pentru turci, camerunezi, irlandezi,
japonezi, chiar si SUA si coreeni, constienti ca de
aceea s-au calificat la Cupa Mondiala sa aspire la
castigarea ei, sa lupte cum numai ei au stiut si astfel
au reusit sa faca fata „mariilor” dar
si spectacol, ca de, fotbalul in final este un spectacol,
este conceput ca un joc nu numai ca sursa de imbogatire.
Pusculita (luni, 30 septembrie
2002)
Se zice ca la recomandarea
unui domn care se ocupa cu controlul din partea FMI
a tarii noastre, mai bine zis, a controlului activitatii
financiare si a Guvernului, ar fi sugerat domnului prim
ministru o asigurare a locuintelor in caz de calamitati,
in speta a cladirilor in caz de cutremure, care sa fie
de numai 30$, adica un milion de lei. Daca ne uitam
la majoritatea „ajutoarelor” oferite de
guvern, cam nici unul nu se ridica la „modica”
suma de un milion de lei. Dar care sunt „experientele”
romanilor in acest sens?
Dumnezeu care ne
iubeste, caci numai cu „copilul pe care-l iubesti
te porti mai sever cu el”, ne-a cercat de mai
multe ori in ultimii treizeci de ani. In anul 1970,
inundatii catastrofale in Ardeal si celelalte provincii
romanesti. S-a constituit fondul: ”Solidaritatea”,
in care cetatenii acestei tari, care suportau aceasta
catastrofa, au facut depuneri de 2.026 milioane lei.
Toate ajutoarele primite din partea unor guverne a altor
tari au insumat 1590 milioane lei. Adunate ar fi 3616
milioane lei. Din aceste sume s-a despagubit populatia
cu 700 milioane, 900 milioane pentru refacerea CAP-urilor
si 200 milioane pentru diferite institutii, scoli, spitale.
Daca facem o adunare si o scadere, constatam ca statul
n-a dat nici un leu nimanui, nu a restituit fondurile
celor asigurati la ADAS, dar si-a insusit si suma de
816 milioane lei din contributiile oamenilor. (Date
culese din Scanteia, din 26 noiembrie 1970).
In 4 martie 1977, cutremurele de pamant de 7,2 grade
pe scara Richter au facut 1560 de victime (cifra controversata),
se constituie un al doilea fond Solidaritatea al carui
cumul nu s-a precizat inca. In schimb specialistii ne
aduc argumente prin care ne demonstreaza ca la un astfel
de cutremur, pagubele in locuinte sunt doar in cazuri
speciale intre 50-100 de mii. Anuarul statistic din
1982 precizeaza ca in perioada 1975-1980 s-au construit
total (din veniturile statului si ale populatiei) 197.846
locuinte (apartamente plus case). Deci, in cinci ani
in care s-a si produs un cutremur, s-au construit aproape
200.000 de locuinte, cam 40.000 anual. Fondul locativ
al tarii este estimat la circa 6.000.000 unitati echivalent
apartamente. Daca se va reusi impunerea acestei legi
nedrepte, cu asigurarile impotriva cutremurelor de 30$/apartament,
vom constata ca anual din aceasta „cotizatie”
se pot construi peste 100.000 de aparta-mente. Cu alte
cuvinte, statul, din acea donatie, ar putea despagubi
sinistratii care este foarte evident ca nu vor fi in
fiecare an. Atunci, stiind ca nu avem cutremure catastrofale
anual si ca banii pe un singur an ar ajunge pentru cel
mai groaznic cutremur ca sa despagubeasca sinistratii.
Ce se va intampla cu ceilalti bani care se vor aduna?
O sa aiba aceesi soarta ca si Fondul Libertatea, adica
nimeni nu stie nimic? Trist este ca statul nu a dat
si nu va da nici un ban pentru nici un fel de despagubire
care uman ar fi sa se aloce in cazurile cataclismelor.
Toate despagubirile si toate fondurile s-au facut din
banii publici. Atunci cui sa-i dam bani sa aiba „fonduri
de pusculita”?!
|