Cu aleasa recunostinta (marti, 20 mai si miercuri 21 mai 2003)

      Pentru omul sanatos, cand ii apare imaginea Spitalului pe retina si constata ca de fapt nu-i fotografie ci realitate, toate lucrurile primesc parca o culoare plumburie. Spitalul, carul cu sperante al oamenilor care-si pierd capacitatile si functiile propriului organism, oameni care odata cu pierderea unui segment al propriei sanatati, devin sceptici, apatici, deznadajduiti. El, bolnavul, si-a primit sanatatea de la Bunul Dumnezeu care-i deasupra lucrurilor, cine crede ca un oarecare muritor, chiar daca are pregatirea de medic, poate atenua sau inlocui ceea ce Cel Vesnic ti-a rapit? Aceste innourate ganduri te apropie de spital cu mare neincredere, mai ales ca in acest an mirosurile emanate de aceasta intreprindere care-i spitalul te duc cu gandul la moarte decat la recapatarea sanatatii, mirosuri pe care mi-este greu sa vi le descriu.

       Am facut si eu intr-o zi, „pauza” necesara la un cabinet, dupa ce probabil au trecut in fata „obligatiile” fara numar si fireste fara rusine. Imi statea in gand sa-i spun doctoritei senzatia ce o ai cand ai cel mai mic numar si la ora 11 inca mai esti la usa dansei. M-am gandit ca as provoca o discutie inutila si care sa cauzeze neplaceri pentru acei care n-au avut onoarea sa fie primiti inca la consultatie. Cuibarindu-mi nervii in mine, pe banchetele care sunt cum sunt, arata cum arata dar mai si suna cum nimeni n-ar dori sa auda, mi-am adus aminte de un alt cadru medical, pentru mine este, daca doriti, oglinda medicilor, sau ceea ce noi in credinta noastra consideram ca este intr-adevar un medic. Medicul respectiv, in momentele de spaima si deznadejde, a reusit nu numai sa-mi vindece baiatul, dar mi-a redat mie credinta in actul medical si prin aceasta si o mare liniste sufleteasca, convins fiind ca Prestatia lui, a domnului doctor Man este actul medical pertinent si salvator in acea situatie Era intr-o iarna cu mai multi ani in urma si copilul meu, de numai doi ani a tras de pe flacara aragazului un vas mic cu apa care fierbea. Dupa aceasta nefericita intamplare, am luat copilul in brate si am alergat la urgenta spitalului.
      De aici am fost trimis la doctorul Man. Eram epuizat de spaima, oboseala si ma innebunea faptul ca pielea de pe gatul copilului se defolia strat dupa strat si ma gandeam cu groaza ca imediat o sa-i ramana o gaura in gat, moment in care multe nu se vor mai putea face. Erau pe holul cabinetului doctorului Man peste treizeci de copii. Ca si al meu si ceilalti urlau ca din gura de sarpe. Apoi mirosurile erau pe drept insuportabile. Erau copii carora le-a putrezit pansamentul in ureche dupa operatie din prea marea „grija” avuta de „parinti”. Tot felul de scursuri, de fracturi, de infectii, opareli capuri sparte si atotprezentele insistentele mirosuri pestilentiale si iar urletele copiilor.
      A aparut un tip, lumea de acolo-i ziceau doctorul Man, care dupa o examinare exterioara a tuturor copiilor prezenti, facea aceasta dupa terminarea fiecarei consultatii sa vada daca n-a aparut un alt copil mai grav afectat la sanatate, pe care-l lua imediat in cabinet. Plansetele copiilor uneori si de dincolo de usa cabinetului cresteau in intensitate, facand aproape imposibila desfasurarea actului medical si cu toate acestea dansul isi derula actul medical sub acel val de tipete, urlete cauzate de dureri sau spaime. Ma uitam cu o curiozitate bolnava la omul acesta, la doctorul care-si facea datoria, mai bine zis apostolatul, in asemenea conditii de stresare psihica si fonica. de neimaginat pentru unul care n-a trecut pe acolo.
Admiratia mea pentru dansul a inceput nu numai in urma rezultatelor deosebite ale muncii sale, ci si datorita faptului ca in ceea ce atmosfera infernala, in care totusi trebuia sa execute actul medical, dansul reusea sa capteze atentia copiilor, sai capaciteze si sa le castige increderea cu care el rezolva multe probleme in meseria sa pe care o facea cu atata dragoste. Persoana dar si personalitatea lui in ochii mei creste algoritmic.
      M-a fascinat modul si calitatea actului medical facut de dansul in conditiile mai sus expuse. In timpul cat isi desfasura munca, completa aceasta cu educatia facuta parintilor copiilor bolnavi dandu-le uneori lectii de conduita. Pentru a face asa ceva este nevoie mai mult decat de calificare, este nevoie de dragoste infinita pe care s-o dispersezi in micii pacienti, este nevoie de-un devotament inimaginabil.
      Credinta care domnia sa o avea in actul medical ne-o inspira si noua, reusind sa avem incredere deplina in el si in ceea ce el stie sa faca. Mi-au revenit aceste secvente in minte cand, trecand pe langa un barbat ce tinea de mana un copilas, acesta l-a salutat respectuos pe doctorul Man, dupa care s-a ascuns dupa piciorul tatalui sau. Doctorul l-a intrebat:
- Ce necaz ati avut cu pustiul? Ce a trebuit sa-i fac? N-am auzit raspunsul, dar stiu ca sunt copii pe care nici la frizer nu poti sa-i duci, d’apoi la un doctor care mai da si injectii.
      Sa ne traiesti domnule doctor Man, omul care stie a alina durerea si a aduce fericirea, increderea si zambetele miilor de copii, redandu-i sanatosi familiilor si vietii!!!

Un altfel de impozit (vineri, 30 mai 2003)

      Poate ca deja din titlu, un om constata ca acesta este cel mai iritant cuvant ce s-a folosit dintre toate „noile” cuvinte scrise s-au rostite in ultimii treisprezece ani. Numai cand aude cineva de impozit, vede albastru si acest lucru nu se datoreaza faptului ca la noi sunt cele mai mari impozite, as spune ca dimpotriva, dar impozitarile la noi se fac cum nu le mai face nimeni. In primul rand, se stie ca se impoziteaza de regula lucrurile de care are nevoie toata lumea, precept valabil si la scumpiri, altfel nu ar iesi banii necesari. Se scumpesc alimentele strict necesare: laptele, painea, carnea. Cand este nevoie de sume mai mari la buget se scumpeste energia sub forma de benzina, curent electric, caldura, apa calda, si altele. Deci daca pe aceste articole aplici in plus o taxa cat de mica, la cerintele celor 22 de milioane de suflete se aduna…ehei! Se stie ca structurile statale sunt mari consumatori din banii bugetelor, dar si ca scumpind articolele si materialele de baza, tai cu buna stiinta posibilitatilor acelor care nu sunt instariti de-a demara o afacere, devenind o frana economica. Acesta este unul din marile inconveniente, celalalt este ca scumpirile repetate si de asemenea anvergura, duc persoanele cu venituri modest sa nu mai fie capabile asi onora macar obligatiile fata de stat, transformand-ui in insolvabili, in paria. In acest caz statul nu mai poate aplica legile de el date si astfel se trece la incalcarea lor neexistand posibilitatea de-a face nimic pentru recuperarea creantelor. Din acest unghi ordinea in stat scade si masurile care se iau de regula sunt populiste ducand la crase compromisuri. Asa a fost cu asigurarile locuintelor „obligatorii de 30$”, „impozitul pe scaunele din local” si restaurante etc. Sa va mai spun ca soacra este moarta de doi ani, in casa ei nu locuieste nimeni, dar „trebuie platit radioul si televizorul ”care de fapt nu-l avea si nu l-a avut niciodata. Aceste practici nu se vor incheia aici. Principala problema viabila pentru oricine: „Nu te intinde mai mult decat iti este plapuma”, nu este respectata mai de nimeni. Nu conteaza lipsa cunostintelor, puterea o da banul. Privatizarea era terminata si poate si temeinic facuta daca nu existau la fiecare obiectiv si „implicatii locale sau centrale”. S-a impus cu unele conditii dictate care in marea lor majoritate au dus la falimentarea obiectivului nu la vinderea sau revitalizarea lui. Daca ar fi fost consultati acei care erau competenti la fiecare obiectiv de privatizat alta era situatia. Acum le oferim gratis „acelor” care au nevoie de ele. Important este sa le raliem din avutia nationala in rest se descurca fiecare. „Cumparatorii” si-au scos sumele inzecit vanzand numai ce era „in curte” materiale si utilaje, doar n-au cazut in cap sa faca productie pentru romani. Efectul nefast a unor asemenea privatizari a fost pierderea nu numai a bunurilor dar si a zece milioane de locuri de munca. Si parasirea tarii a peste doua milioane de tineri romani.
      Ca sa revin la titlu, cel mai „elegant impozit” pe tara este cumpararea din patru in patru ani, dupa castigarea alegerilor, a masinilor demnitarilor alesi care este absolut sigur ca nu se vor urca la volanul unei masini care a fost condusa de unul din alt partid..
      Cele in jur de zece mii de masini care include algoritmul puterii, nu sunt „Dacii” ca sa salte putin productia autohtona, ci numai marci straine si nici o masina cu motor sub 2 l cilindreea. In loc sa se reduca pomenile de la stat, iata ca a devenit un obicei de-a creste. Ma intrebam zilele trecute la ce le trebuie celor ce la CAS masini, deoarece ei sunt doar custozii cotizatiilor noastre. Cu toate acestea, ii intalnesti unde nici nu te astepti in masina nou cumparata din ce amarul iau de pe noi. Din cate se vede bani exista dar se folosesc asa cum observati la bunul plac a acelora care pot dispune de ei.