D’ale noastre (miercuri, 11 iunie 2003)

      Cine a citit „Jaguarul” de Vasile Rebreanu, nu-si imagineaza pana nu ajunge la deznodamant, de ce trebuie sa faca munca aceea de Sisif soldatii acelui regiment din Dobrogea. Concret erau sub supravegherea posibilului inamic si plecau de dimineata din unitate, intorcandu-se noaptea. A doua zi, din nou, iesea regimentul din unitate, pentru a da impresia celor care eventual iar fi supravegheat, de cat este de mare unitate militara de care dispunem. Un probabil efect psihologic, o manipulare. Asemenea ganduri m-au batut si pe mine in momentul in care domnul viceprimar Barbur le-a dat norma angajatilor ecarisajului sa prinda cel putin sase caini pe zi. Probabil ca Domnia Sa a considerat ca-i un prilej de normare, o justificare a muncii acelor oameni. Numai ca, ciudatenie a vietii, de la acea data nu numai ca nu s-au starpit cainii din municipiu, dar au devenit haite agresive. Acest lucru denota ca s-a gresit undeva si ca acei caini sunt bine si in continuare nederanjati, angajatii ecarisajului de asemenea, daca nu cumva fac si ei acelasi lucru cu caini, pe care-l faceau soldatii mai sus pomeniti, pentru asi proteja serviciul in continuare. Experienta oamenilor din acest domeniu spune ca: „animalele devin agresive in momentul in care le conturbi in propriul teritoriu”, ori daca nu si-au constituit acel teritoriu ele nu se comporta ca stapani ai acelor areale. De aici se trage concluzia ca animalele sunt „vechi” si ele ne pretind noua sa le cedam locul respectiv. Asta inseamna ca nu s-a respectat directiva data de domnul viceprimar. Cine era platit sa controleze n-a facut acest lucru! Bine ar fi sa se rezolve oarecum aceasta trenanta problema, deoarece in cartierul Sasar nu mai este vorba de caini ci de haite, ceea ce schimba mult datele acestei mult neglijate-i situatii. Dupa cate stiti nu sunt putine bolile care se pot lua. Se pare ca ce-a mai raspandita este lipsa controlului si a lucrului facut de mantuiala.
Cetatenii acestui municipiu regreta ca s-au „imbulzit” sa-si plateasca taxele vazand cum au fost aruncati banii lor in asa zisa „plombare” a strazii Dr. V. Babes, strada care era (si ce, acum nu mai este?) cu gropi si mizerie, cu trotuarele ingropate sub greutatea masinilor parcate pe ele si pline cu pamant. Fara o curatenie prealabila, fara a folosi materialul de legatura (parca ar prinde pe pamant), fara delimitarea marginilor gropilor, s-a turnat un amalgam foarte uscat, format din niste foste resturi probabil luate de la alte sosele mai dinspre centru. Ceva am avut totusi. Trei-patru zile de vacarm si tipete. De, trebuia sa se auda cat de cat ceva!. Cam asta a fost.

Privire in trecut (sambata, 21 iunie 2003)

      De catava vreme, in toate ziarele apare un anunt foarte important pentru toate unitatile comerciale. Este vorba ca fiecare unitate sa-si infiinteze Registrul unic de evidenta a salariatilor, registru in care va fi trecut fiecare angajat, moment in care se vor desfiinta Cartile de munca. Conform HG: nr. 247 din 14,03.2003, acest registru va contine toate numele persoanelor care lucreaza in societatea respectiva, cu datele personale aferente. Am fi tentati sa spunem: „uite inca un sector in care se face ordine”. Nu ne erijam in asemenea speculatii deoarece la aceasta HG sindicatele trebuiau sa ia o pozitie oficiala in acest sens. Registrul acesta nu-i o noutate, cum cauta unii sa ne lamureasca, dar are calitatea ca nu poate fi accesat de oricine si mai ales de acei care prin acest procedeu vor fi napastuiti. In acest caz, „omisiunile nevinovate” pe care muncitorul nici nu le-a banui vor avea repercusiuni asupra muncii si vietii lor. Acest tip de evidenta prin „Registrul Unic” a fost combatut si desfiintat chiar din aceste cauze. Intoarcerea la Cartea de lucrator (calfita, calfa, lucrator sau mester) s-a facut pentru ca personalul mai sus pomenit sa poata urmari daca patronul i-a lipit timbrul social, de asigurare si de batranete (C.A.S.-ul de acum care nici astazi nu-l platesc toti), operatii care dupa cate se cunosc sunt reale probleme si acum. Nici atunci si nici acum nimeni n-a crezut ca patronii si angajatorii isi indeplinesc obligatiile doar…din cand in cand. In articolul 16 din Legea Nenitescu aprobata in 09.02. 1912 spunea: ”Fiecare calfa sau lucrator in fabrica cu pregatire de mestesugar sau meserias trebuie sa aiba o carte de calfa sau lucrator”. La art. 62 se spune ca: „Muncitorii, lucratorii, calfele si mesterii pot desface oricand contractul daca patronul nu lipeste si nu anuleaza timbrele proportional pentru asigurarea contra boalei, invaliditatii, batranetii”. Uitati-va cum priveau autoritatile de atunci controlul documentelor personale de munca. Este de la sine inteles ca atunci cand muncitorii vor afla o neregula in Registru si vor dori sa-l vada, sa-i vada eventualele nereguli, acest lucru nu se va face tare pasnic.
      Valurile de greva care au izbucnit in 1907 au avut pe lista revendicarilor la punctul III obtinerea Cartilor de munca. Au durat trei saptamani si s-au propagat din unitate in unitate. (Staicu Balanescu, Valeriu Achim, Aurel Ciolte - „Istoria conducerii mineritului si metalurgiei neferoase si pretioase din Nord - Vestul Romaniei”, Baia Mare, Editura Gutinul 2002, pag 65).
      Din cele expuse se vede clar ca un drept castigat prin lupta sindicala dispare datorita necunoasterii importantei de catre acei care ar trebui sa apere aceste drepturi, Sindicatele.
Poate nu-i asa de bine, dar parca fiecare lege se face in detrimentul cuiva. Maine al cui va fi randul?