Sta in obiceiurile pamantului ca in prag de sarbatoare sa trimitem ganduri curate nu numai prietenilor, rudeniilor si iubitilor, ci si dusmanilor. Nu credem ca avem atatia dusmani, dar in ceea ce ne priveste, acest lucru se refera la faptul ca pe parcursul anului trecut am mai scris si articole, poate nu chiar magulitoare, mai ales la adresa celor care conduc destinele acestei tari. Eram ferm hotarat sa gasesc un lucru bun in a lor activitate pe care s-o laud si eu. Eram, dar in momentul redactarii articolului, postasul mi-a adus ziarul cu „proaspetele” scumpiri transmise mai pe sest de la guvern. Ce sa mai lauzi in acest caz. Toate au fost anulate. Apoi a mai aparut si clasificarea Romaniei pe ultimul loc din Europa. Stiam cum stam, de fapt stiam ca nu stam pe roze si, cum am putea sta mai bine daca toate „guvernele care si-au asumat pana acum conducerea tarii”, au „facut” doar pensionari si nici un loc de munca. Cred ca in dictionarul domniilor lor, cuvantul „productie”, relansarea industriei, lipsesc.
      Eu sunt convins ca odata intrati in UE ne va fi destul de greu. Sincer sa fiu ar fi fost de dorit ca tara sa se „ridice” prin propriile puteri, fara pomenile altora, dar ne lipsesc conducatorii, ca „mana calificata” este atata ca toate tarile europene, si nu numai, se bucura de cunostintele si harnicia romanilor. Cu toate acestea ne-am vazut in „coada Europei”. Rusine mai mare nu cred ca exista. Ori unde mergem suntem buni, suntem harnici, dar tara nu-i capabila sa iasa din coada neamurilor. In prima faza mi-a fost rusine, ca apoi sa constat ca rusinea nu-i a noastra, ci acelora care s-au erijat in conducatori, dar habar n-au ce-i de facut, ori poate alte preocupari ii sustrag de la nobila lor munca. Asi fi vrut sa va spun ca se scumpesc doar cele anuntate in presa, dar, cum n-am intentia sa va mint, va voi spune ca in afara de scumpirile anuntate la: gaz, curent, gigacalorie, adevaratul soc al scumpirilor pentru romani va veni de la corelarea adevarata a leului cu Euro si mai ales cu dolarul care a fost mentinut artificial, de dragul americanilor, la cote ireale. Cu aceste adevarate „realizari” an intrat in noul an. Imi pare rau sa va spun ca toate majorarile acestea sunt recuperate de la bugetari si de la pensionari. Asa sa tot conduci!

Incredibil si totusi… (marti, 28 ianuarie 2003)

      Unele intamplari, fapte, amintiri ne raman parca mai pregnant in memorie. Se intampla acest lucru deoarece pot fi mai socante sau poate mai pline de neinteles pentru perceperea noastra la acea vreme. Intr-o seara tarzie de toamna in care ploile parca au uitat sa se opreasca, ulitele satului erau pline de noroi. Terminasem cina si ne pregateam sa ne culcam, cand intra in casa un om care si inchide usa cu putere pe dinauntru, apoi se razima de ea, de cumva ar fi dorit sa intre sa nu poata face acest lucru. Toti ai casei, speriati de manevrele acelui om, stateau jur imprejurul camerei pe langa pereti. Tipul era un vecin care locuia cu cinci-sase case mai incolo de casa noastra. Era innoroit din cap pana in picioare si era imbracat la costum. Ziua care s-a incheiat a fost duminica. Linistea care s-a lasat in casa l-a facut pe vecin sa neglijeze usa si sa incerce asi explica felul in care arata, dar mai ales modul cum se comporta.
      -„Sara buna, vai iertati-ma de ce-am facut. Am fost la film si dupa ce s-a terminat filmul, am ajuns in dreptul casei lui Nene. Nu stiu ce l-a apucat, ca a inceput sa arunce cu noroi in mine si uitati-va in ce hal am ajuns. Am aruncat si eu, dar nu ma mai scapam de el si am intrat la voi sa nu stie unde stau ca sa se tina dupa mine pana acasa”. Noi copiii auzind despre cine era vorba am fugit afara sa-l prindem. Nene era un omulet de vreo 80-90 centimetri, cu picioarele ciudat indoite din genunchi, ca si cum l-ar fi lovit cineva puternic peste genunchi, curbandu-i-le intr-o singura parte. Aceasta indoitura a genunchilor ii mai scurtau din inaltime, iar la mers se descurca greu deoarece nu era mers propriu zis, era un tarsit de picioare miscarile facandu-le rezemat de ceva. Era respingator la fata, dar canta frumos din vioara si tinerii-l purtau in cotarca pe la sezatori si petreceri de-ale lor.
      L-am dus si noi si probabil ca aveam sentimentul ca am putea aplana conflictul dintre el si vecinul nostru. Anii trec, povestea am uitat-o, cand intr-o vara, mai abuzand si eu poate de ultima vacanta, trecand prin dreptul casei lui Nene, ma pregateam sa-i dau binete, cand vad in pridvorul casei sale ca erau mai multe femei care asteptau. Nene era opincarul satului. Toate opincile care se rupeau pe acolo el le facea. Problema era ca dintre femeile care asteptau randul, erau si femei care n-au purtat in viata lor opinci si nu purtau nici acum. Erau asa-zisele „cineva” in satul nostru. Mi-a parut ciudat ce am vazut si i-am tulburat si linistea mamei punandu-i asemenea intrebari, dar era ceva ce parca era in contra firii.
      Mama mi-a spus, ca mama lui Nene era o femeia ciudata si nu multa lume se putea lauda ca i-a calcat batatura. Se mai povestea ca Dumnezeu a pedepsit-o cu acesti doi copii. Unul semana cu „spaima lumii”, iar celalalt nu prea era intreg la minte. A avut totusi si mama-sa o prietena careia i-a spus ca mama lui Nene vazand ce copii are, raportati la ceilalti copii din sat, ca s-a apucat sa tricoteze un sfetar. Tricota putin, dar in fiecare zi, intre Craciun si Pasti, timp in care n-a vorbit cu nimeni. DE „Inviere” s-a dus la biserica. Ce a vazut ea atunci, ce legaminte a facut si cu cine, nimeni nu stie, dar mai ales nimeni nu vroia sa auda. Tarziu s-a aflat ca aschimodia de Nene era foarte pretuit ca „barbat” de foarte multe femei. Era atat de cautat de unele, incat nu s-a putut casatorii niciodata. Celalalt frate a lui Nene, debilul, nu ma credeti s-a casatorit cu o asistenta medicala frumoasa si priceputa. Se pare ca mama-sa a stiut ce si cui sa ceara pentru a le asigura succesul in viata al fiilor sai.